Vine Alternosfera!

Vineri 1 aprilie la ora 21 in Subway Pub poposeste formatia Alternosfera, din Chisinau. Pentru necunoscatori, Alternosfera este o formaţie de rock alternativ, din Chişinău, Republica Moldova fondată la 13 decembrie 1998, activă în prezent, a cărei componenţă îi cuprinde pe Marcel Bostan - voce, clape; Eugen Berdea - tobe, Victor Coşparmac - bas, Sergiu Aladin - chitară, clape; Marin Nicoară - chitară, clape.
Pret bilet: 20 de lei pana in ziua concertului si 25 de lei in ziua concertului.
Chiar daca e 1 aprilie, nu e o pacaleala! Ne vedem acolo!!!

Dar tu, ce sărbătoreşti?

Pe vremuri, in preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii tineau sau faceau Dragobetele (Ziua Indragostitilor, Cap de primavara, Logodnicul Pasarilor). Probabil ca luna februarie era considerata luna de primavara, iar ziua de 24 era inceputul anului agricol (uneori ziua iesirii ursului din barlog). Este momentul in care natura se trezeste, pasarile isi cauta cuiburi, iar oamenii, in special tinerii, intra si ei in rezonanta cu ea.
Cine este Dragobetele?
Divinitate mitologica similara lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un barbat chipes si iubaret nevoie mare. Nu bland ca Sf. Valentin, ci navalnic el era la daci zeul care, ca un "nas cosmic", oficia in cer la inceputul primaverii nunta tuturor animalelor. In decursul anilor aceasta traditie s-a extins si la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor ce se "logodesc" in acesta zi.
Motivatia preluarii obiceiului pasarilor era profunda, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul grecesc "pasare" insemnand chiar "mesaj al cerului".
Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui facandu-se petreceri (fara indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii...
 Pe lângă toate, atunci când sărbătorim "Valentyne's day" noi trădăm ceea ce avem noi mai sfânt... şi anume tradiţia.Nu vă lăsaţi duşi de efectul de turmă (dacă toţi sărbătoresc pe 14, eu de ce n-aş faceo?), simţiţi şi gândiţi liber.Iubiţi româneşte!

70 de ani de la asasinarea lui Nicolae Iorga...cine sunt adevăraţii ucigaşi?

La sfarsitul lui decembrie s-a ținut la Academia Română o sesiune de comunicări dedicate lui Nicolae Iorga. M-am dus să le ascult în primul rând ca să aud ce se știe, ce se presupune în mediul academic cel mai avizat despre asasinii marelui istoric. Aveam o bănuială care, din fericire, nu s-a confirmat. Domnii academicieni care au vorbit au consemnat cu sobrietate caracterul tragic și absurd al asasinatului, fără a face în vreun fel vreo aluzie măcar la vinovăția legionarilor. Dacă s-ar fi produs un gest de incriminare, eram decis să cer cuvîntul pentru a spune ce știu și eu, poate că mai bine decât orișice academician care azi, în 2010, ar mai subscrie la teza lansată imediat după asasinat și rămasă de atunci neclintită în conștiința marelui public și a istoricilor oficiali.

O chestiune de principiu: dacă discutăm despre asasinarea lui Mihai Viteazu sau Caius Iulius Caesar ori a vreunui faraon egiptean, n-aș îndrăzni să formulez o părere personală sau să mă îndoiesc de părerea unui istoric adevărat, profesionist. Și e clar de ce: eu nu sunt istoric, nu am stat într-o arhivă mai mult de câteva ceasuri, habar nu am să lucrez pe documente vechi, ale epocii etc.  Iar asemenea evenimente nu sunt accesibile cunoașterii noastre decât prin mijlocirea specialiștilor, a istoricilor propriu ziși. Pot, cel mult, să prefer una din ipoteze, atunci când istoricii de meserie nu ajung la un acord unanim.

Cu un eveniment ca moartea lui Iorga ori a lui Zelea Codreanu sau Nicolae Ceaușescu este altceva. Cu aceste evenimente au fost contemporani mulți dintre noi, iar unii au avut ocazia să stea de vorbă cu martori nemijlociți ai acelor ani, ai acelor întâmplări tragic… Contează părerea istoricilor, dar nu mai mult (sic!) decât a procurorului sau a anchetatorilor juridici, a unor martori etc. Iar fiecare dintre noi se simte liber să dea crezare unuia sau altuia dintre martori, dintre participanți, dintre comentatori și analiști. De aceea mă simt destul de liber și în măsură să discut asemenea subiecte, de istorie recentă, dacă întâmplarea a făcut să intru în posesia unui document, a unei  mărturii, a unui aspect tăinuit, uitat sau necunoscut… Iar întâmplare s-a …întâmplat chiar, în cazul de față. Iată așadar ce am de povestit în legătură cu moartea lui Nicolae Iorga, în calitatea mea de om al cetății mele, pe care cutreierând-o în lung și lat, am ajuns să aflu câte ceva în legătură și cu acest „tragic asasinat”! Enumăr:

1. Întâmplarea cea mai revelatoare (pentru mine, cel puțin!) s-a petrecut pe la mijlocul anilor 1980 și mi-a fost povestită de dl Viorel Patrichi. Cunoscutul ziarist lucra pe vremea aceea la Electronica Băneasa. La un moment dat, aproape simultan, doi colegi de servici, ai căror părinți trăiau în străinătate, au primit veste că le-a murit, unuia tatăl, în Germania, la Munchen, iar celuilalt mama, la Cernăuți. Dumnezeu le-a aranjat așa, probabil ca să pricepem și noi ce nu pricepeam de zeci de ani. Căci tatăl din Germania nu era altul decât Traian Boieru, asasinul lui Nicolae Iorga. Și acum urmează detaliul care pe mine m-a făcut să mă leg cu o atenție mai mare de acest subiect – moartea lui Nicolae Iorga: cei doi colegi ai domnului Patrichi au făcut același demers pe lângă autoritățile românești comuniste, cerând un pașaport în regim de urgență, pentru a fi de față la înmormîntarea părintelui decedat. Iar autoritățile comuniste au satisfăcut pe loc cererea tînărului Boieru, ambasada RFG a reacționat la fel de prompt, și în câteva ore odrasla asasinului a primit pașaport, a luat avionul și a putut asista la funeraliile criminalului tată.

Celălalt coleg al dlui Patrichi a trebuit să aștepte o săptămână până i-a ieșit pașaportul!… Povestea aceasta am aflat-o de la dl Viorel Patrichi după 1990.

2. A doua întâmplare care m-a scos din tihna neamestecului în chestiunile delicate s-a produs tot după 1990, când l-am cunoscut pe dl Toma Petrescu, un om în vârstă, care, se vedea bine, și-a trăit în demnitate viața. A ținut să mă cunoască și să-mi împărtășească o taină, o poveste despre care până în 1990 nu se putea scoate o vorbă: amestecul KGB în asasinarea lui Iorga. Atașez la textul de față declarația scrisă de Toma Petrescu în fața mea. Declarația relatează următorul fapt: printre prizonierii de război luați de ruși s-a numărat și generalul Dragomir, care a ajuns astfel într-un lagăr din Siberia. Acolo a cunoscut un important general sovietic, căzut în dizgrația lui Stalin. Împrietenindu-se și discutând cei  doi generali ore în șir subiecte politice, la un moment dat generalul sovietic le-a luat apărarea legionarilor în cazul Iorga și a povestit că el însuși a fost de față când Stalin a ordonat asasinarea lui Nicolae Iorga. Ce interes ar fi avut Stalin în dispariția lui Iorga? Probabil că, în perspectiva instaurării în România a unui regim comunist sub protecția Armatei Roșii – proiect pe care Stalin îl avea dinainte de 1939, vocea lui Iorga ar fi răsunat puternic împotriva ocupanților…

După o vreme, generalul Dragomir a fost eliberat din prizonierat și trimis în Țară. Aici, după bunul obicei cominternist, bietul general a fost arestat și băgat la închisoare. Iar în închisoare generalul a povestit mai multor deținuți cele aflate în Siberia. Așa a ajuns această informație și la Toma Petrescu, și el deținut politic o vreme. Cum aveam să constat mai târziu, după ce am publicat declarația lui Toma Petrescu, mai erau și alți deținuți cărora generalul  le povesti cele aflate în Siberia. Precizare: Toma Petrescu nu a fost legionar, ba chiar lua distanță față de legionari când se ivea prilejul. (Pentru detalii, vezi volumul Legionarii noștri al subsemnatului.)

Ce valoare are această informație? Nu sunt în măsură să stabilesc eu. O ofer cititorilor interesați. Fără să mai ofer alte detalii, aș spune doar atât: există informații că și alte servicii secrete au fost interesate de cele două subiecte: asasinarea lui Nicolae Iorga și compromiterea prin orice mijloace a legionarilor, care se bucurau de o simpatie populară și un prestigiu fără egal. Orice entitate politică de orientare anti-românească și anti-creștină era interesată să distrugă mitul legionar. Intră pe această listă și Hitler însuși, singurul dintre liderii naziști care nu a agreat Mișcarea Legionară. Faptul că Stalin a ordonat asasinatul nu înseamnă că tot rușii l-au și executat. Era perfect posibil să le-o ia alții înainte, englezii, bunăoară, așa cum ar rezulta din unele documente despre care mi-a vorbit istoricul Ioan Opriș, încă înainte de 1990… Ți-aduci aminte, Ioane?

La aceste informații căpătate după 1990, adaug următoarele informații și considerente, pe care cititorii le pot la rândul lor adăuga la excelenta analiză a cazului făcută recent de dl Răzvan Codrescu pe blogul său, analiză pe care o recomand cu toată căldura:

3. Pe la sfârșitul deceniului 1960, i-am cunoscut pe Petre Țuțea și Simion Ghinea. Știam de Petre Țuțea că a fost legionar. „Sunt legionar!”, m-a corectat bătrânul, aflat la acea vreme cam la vârsta mea de azi… Tînăr și imberb la acea dată, m-am simțit îndrituit să-i răspund cu oarecare țâfnă: Dacă vă considerați mai departe legionar, cum justificați asasinarea marelui Iorga de către Căpitanul dumneavoastră?!… Atât eram de ignorant în materie încât știam că pe Iorga legionarii l-au ucis la ordinul Căpitanului… Tot atunci le-am cerut socoteală celor doi legionari și pentru evreii de la Abator…

Iorga a fost un subiect care a revenit de multe ori în discuțiile noastre. Rezum cele aflate mai ales de la Simion Ghinea, ins cu bogată activitate legionară propriu-zisă. Țuțea a intrat mai târziu în Mișcare. Era septembrist… De la Simion Ghinea citire, așadar:

În toamna lui 1940, lumea românească a primit cu mari speranțe venirea legionarilor la putere. Desigur, regretul cel mare era că lipsea Căpitanul, ucis de Carol al II-lea în noiembrie 1938. Mulți știau cât de mult se făcuse vinovat atunci marele istoric Iorga în mascarada numită procesul lui Corneliu Zelea Codreanu, încheiat atât de tragic, printr-unul din cele mai netrebnice asasinate politice din istoria noastră… Așa se face că în toamna aceea, la orice apariție publică a lui Nicolae Iorga se găseau voci care să-i ceară socoteala pentru purtarea sa față de Căpitan ori să-l acuze de-a dreptul de producerea asasinatului. Îndeosebi studenții nu-l mai acceptau la cursuri, ajunsese să fie huiduit și pe stradă etc. În această situație Iorga s-a adresat legionarilor, plângându-se că se simte amenințat. Legionarii au decis să-i acorde protecție prin organizarea unei gărzi de corp, care să-l însoțească permanent, iar lucrurile s-au mai liniștit. Din păcate, atunci când Nicolae Iorga a anunțat că vrea să plece la Sinaia, unde avea o reședință, i s-a spus că garda legionară, alcătuită din studenți, nu-l mai putea însoți. Studenții aveau și alte obligații, care îi legau de București. S-a discutat cu armata și s-a convenit să i se asigure lui Nicolae Iorga o gardă de corp cu posibilitățile pe care Armata le avea la Sinaia. Din păcate, asasinii au profitat de întârzierea cu care armata a răspuns la comanda de a-l păzi pe Iorga, acționând în intervalul de timp în care Iorga a rămas fără pază.

4. Când legionarii au prins de veste că Traian Boieru a plecat spre Sinaia, și bănuind că ar urma să facă un gest necugetat de violență față de Iorga, au telefonat camarazilor din Ploiești să-l oprească pe Boieru, dar acesta apucase să treacă de Ploiești. Au sunat și la reședința lui Iorga, a răspuns la telefon soția profesorului, care nu l-a dat la telefon pe soț. I s-a spus acesteia să părăsească imediat vila și să se refugieze într-un loc sigur până se lămuresc lucrurile, căci există pericolul de a se produce un atentat la viața profesorului. Din păcate, soția lui Iorga a crezut că avertismentul primit este o cursă întinsă de atentatori, care vor să-l scoată din casă pe profesor. Așa că nu a urmat sfatul primit la telefon.

5. Am întrebat ce s-a întâmplat cu Traian Boieru, cel care a organizat asasinatele. Mi s-a răspuns că a fost exclus din Mișcarea Legionară, iar legionarii nu i-au mai vorbit niciunul. Le-am răspuns celor doi camarazi că a fost o prostie din partea legionarilor, care i-au întors spatele lui Boieru în loc să-l ancheteze riguros, spre a se înțelege ceea ce părea de neînțeles: de ce l-a omorît pe marele profesor? Boieru a murit relativ târziu, iar legionarii au avut timp suficient ca să vadă cât de greu atârnă în palmaresul legionar asasinarea lui Iorga. Cu alte cuvinte, dacă asasinii au avut ca scop discreditatea Mișcării legionare, compromiterea acesteia, au ales bine: cam tot românul se simte îndrepățit să le reproșeze legionarilor moartea lui Iorga, chiar și cei care nu au citit nici măcar un sfert de pagină semnată de prolificul om de  cultură. Disculparea legionară trebuia să înceapă prin anchetarea participanților la asasinat, prin obligarea acestora să prezinte propria versiune despre cele întâmplate. În lipsa acestor mărturii de prima mână, acuzațiile la adresa legionarilor in corporevizați nu e de mirare că nu mai contenesc!

Cam tot pe atunci, cineva – dar nu-mi aduc aminte cine, a povestit că participase la cimitirul Bellu la slujba de pomenire a lui Virgil Madgearu. După slujbă, în discuțiile care s-au purtat la mormîntul răposatului, doamna Madgearu a fost auzită spunând că nu legionarii poartă răspunderea pentru moartea soțului ei!… Că nu are niciun motiv să le poarte pică. Dar nu a precizat cine au fost adevărații asasini. Dacă nu mă înșel, fiul lui Virgil Madgearu mai trăiește, în Anglia. Ar putea spune ceva pe acest subiect?

4. Teoretic vorbind, nu putea să nu existe un interes în compromiterea legionarilor prin înscenarea unui asasinat care să fie pus pe seama lor. E foarte posibil ca unii să fi avut amândouă interesele, să fi avut ceva de câștigat atât din dispariția lui Nicolae Iorga, cât și din incriminarea legionarilor ca asasini ai marelui cărturar. Cine sunt aceștia? Mai curând aș întreba cine, pe scena politică românească și internațională, nu avea interes să-i compromită pe legionari?!…

5. În toamna anului 1940 Mișcarea Legionară număra un milion de membri. Desigur, mulți erau septembriști, adică aderaseră la Legiune după septembrie 1940, dintr-un oarecare oportunism. Asasinii lui Iorga nu erau septembriști, aveau ceva vechime în Mișcare. Oricum, la data când Traian Boieru devine legionar, organizația număra câteva sute de mii de membri. În condițiile în care lumea se îndrepta în mod vizibil spre un război, o organizație precum Garda de Fier nu putea să nu devină ținta infiltrării unor agenți diversioniști, a unui număr mare de falși legionari, gata de orice diversiune împotriva Legiunii!… Astfel că nu are nimic exagerat ipoteza apartenenței asasinilor la o structură subversivă străină sau chiar adversară nu numai legionarilor, dar chiar și românilor în genere, ca popor și țară. Iar numărul diversioniștilor, agenți ai unor interese anti-românești, infiltrați în Mișcare, era desigur proporțional cu numărul legionarilor, adică foarte mulți. Lucru care s-a văzut clar cu ocazia așa zisei rebeliuni legionare din ianuarie 1941, adică la nici două luni de la asasinarea lui Iorga.

6. Asasinatul căruia i-au căzut victime Iorga și Madgearu nu seamănă deloc cu maniera legionară de a produce asemenea acte de „justiție”. I.G.Duca, Mihai Stelescu și Armand Călinescu au fost uciși în numele justiției imanente, fuseseră găsiți vinovați pentru acte de trădare a unor mari interese naționale, iar făptuitorii execuției, pentru a-i sublinia caracterul justițiar, nu au părăsit locul crimei pentru a se refugia sau ascunde, ci s-au prezentat imediat în fața autorităților, pentru a face cunoscute motivele, rațiunea faptei lor. O manieră specific legionară, unică în istoria asasinatelor politice. Aș îndrăzni să spun că prin acest detaliu, prin faptul că nu au fugit de răspundere pentru faptele lor, ci s-au predat singuri autorităților, legionarii au dat faptei lor o dimensiune eroică, tulburătoare, obligându-ne să-i scoatem din seria asasinatelor ordinare. Personal, în ordinea morală a lucrurilor, îi situez pe nicadori și decemviri deasupra asasinilor sinucigași, a kamikadzelor. Cine încearcă să se pună în pielea acestora, dacă o face cu sinceritate, nu se poate să nu se cutremure de grozăvia motivației!

Nimic din această dimensiune în mizerabilul asasinat petrecut în pădurea Strejnicul! Sau la Jilava!

7. Traian Boieru era originar din Constanța. Constanța a dat nume mari în Mișcarea Legionară. Prietenul meu Istrate Papuc, Dumnezeu să-l odihnească, cu care am discutat acest subiect, făcea observația că familia lui Traian Boieru, rămasă la Constanța după fuga lui Boieru în Germania, nu a avut nimic de suferit după venirea comuniștilor la putere. Istrate era vecin cu familia lui T.B.

8. Am publicat la Adrian Păunescu mai multe texte pe acest subiect: Traian Boieru, infiltrat în Mișcarea Legionară ca agent diversionist. Când întâmplarea a făcut să-l cunosc pe generalul de securitate Neagu Cosma, acesta a ținut să mă corecteze: faptul că i s-a dat pașaport fiului lui Traian Boieru nu avea nicio legătură cu asasinarea lui Iorga. Ci în felul acesta era răsplătit Traian Boieru pentru serviciile de spionaj tehnologic, în domeniul electronicii, pe care le făcuse statului român!… Repet: Boieru făcuse spionaj pentru regimul de la București!… I-am răspuns cam așa: explicația sa nu infirmă ipoteza principală. Ca general de Securitate, Neagu Cosma putea să cunoască statutul de după 1945 al lui Traian Boieru. Dar nu avea de unde să știe prea multe despre ce făcuse Traian Boieru în 1940… Dimpotrivă, ca agent sovietic, al KGB, Boieru avea toată disponibilitatea de a face și spionaj economic, pentru comuniștii din România, poate că și pentru URSS. Această disponibilitate nu au mai arătat-o și alți legionari, ceea ce ne întărește în bănuiala că, la fel ca și complicii săi, Traian Boieru nu a fost legionar, ci un nenorocit de agent al unor servicii secrete străine și ostile României!

9. Presupoziția noastră că Mișcarea Legionară a fost puternic înfiltrată de agenți ai altor interese decât cele românești este atât de logică, de conformă cu cutumele și exigențele vieții politice încât nu are nevoie de nicio agumentație propriu zisă. Din fericire nu ne bazăm numai pe logică și pe buna credință, care de regulă lipsesc atunci când este abordat subiectul LEGIONARII, ci și pe documente. Pe un document anume în mod deosebit, pe care îl cităm de câțiva ani și constat că preopinenții întârzie să-l ia în seamă. Este vorba de un document cum nu se poate mai explicit, redactat de serviciile secrete românești în funcțiune la acea dată, și publicat recent, în 2003, de instituția cea mai avizată să publice documente – Direcția Națională a Arhivelor. În volumul intitulatPartidul Comunist din România în anii celui de al Doilea Război Mondial din 1939-1944. Citez: „Partidul comunist a trimis la Moscova un raport despre modul cum s-au desfășurat evenimentele în legătură cu rebeliunea și devastările magazinelor, arătând că aceasta poate fi considerată ca o primă încercare de revoluție cu sprijinul partidului, întrucât majoritatea Corpului Muncitoresc Legionar sunt aderenți de stânga”.

Așadar, în ianuarie 1941, când adevărații legionari se baricadau în sediul instituțiilor guvernamentale pe care erau somați să le părăsească, Partidul Comunist din România, cu ajutorul falșilor legionari infiltrați în Corpul Muncitoresc Legionar și în alte structuri legionare, se deda la ceea ce raportul către Moscova numea a fi „o primă încercare de revoluție în România cu sprijinul partidului (comunist – n.n.)”. Dacă agenții infiltrați în Mișcarea Legionară au reușit în ianuarie 1941 să provoace o dezordine publică atât de mare în toată Țara, soldată cu sute de morți, cu mari pagube materiale, care toate să fie puse pe seama legionarilor autentici, autentici și nevinovați de crimele produse în ianuarie 1941, e de la sine înțeles că asasinarea a doi bătrâni profesori universitari, aflați fără nicio apărare, nu punea nicio problemă pentru experimentații agenți. Știm bine că aceștia au fost în solda Moscovei în timpul rebeliunii. Dar nu toți. Cel care a declanșat toată tevatura, prin asasinarea unui ofițer german pe treptele hotelului Ambasador, se știe că era un grec, agent al englezilor.

…Poate că n-o să știm niciodată în slujba cui o fi fost echipa lui Traian Boieru!…

Dar pentru noi, românii, important este că știm bine despre Traian Boieru că nu a fost în misiune legionară, că nu era legionar, ci un trădător de neam, pregătit și plătit pentru crima sa de puteri străine. Practic, mai mult nici nu este nevoie să știm.

Articol preluat: autor: Ion Coja

Democratia e matematic imposibila!

O serie de paradoxuri aritmetice demonstreaza faptul ca, in multe cazuri, rezultatul alegerilor nu oglindeste nici pe departe preferintele electorilor. De altfel, in Statele Unite, patria democratiei si a libertatii, sa strangi mai multe voturi decat adversarul nici macar nu-ti garanteaza victoria.

Atunci cand matematicienii s-au apucat sa studieze cu atentie cifrele alegerilor, au descoperit ca majoritatea nu a votat cu canditatul care a fost ales efectiv. Acesta reprezinta unul dintre paradoxurile matematice ale sistemelor electorale din intreaga lume, si a fost recent scos la lumina de Ian Stewart, intr-un articol publicat in revista "New Scientist". "Garantarea alegerilor libere tine de legislatie, dar a asigura ca ele vor fi echitabile si corecte din punct de vedere al algebrei este sarcina matematicienilor, care dintotdeauna incearca sa puna la punct mecanisme in masura sa combine exigentele aritmetice cu cele politice, de exemplu sa garanteze guvernului o anumita stabilitate si posibilitate de a guverna". Si dupa secole de studii, se pare ca si in acest domeniu suntem inca departe de perfectiune.

Cand majoritatea …pierde
Matematica este o stiinta exacta, si totusi, in anumite sisteme electorale democratice un candidat poate invinge alegerile obtinand mai putine voturi decat adversarul lui. Sistemul electoral majoritar este cel mai simplu si in acelasi timp si cel mai vechi: el atribuie victoria candidatului care strange cel mai mare numar de voturi. Adoptat in toata lumea anglosaxona (Statele Unite, Regatul Unit al Marii Britanii, Canada si India), ce-I drept la nivel teoretic functioneaza destul de bine, dar asta numai in conditiile unui absenteism scazut si unui numar maxim de doi candidati. Daca acestia sunt trei sau mai multi, sistemul isi pierde echitatea: se poate intampla ca un candidat A sa obtina 40% din voturi, B - 25% si C - 35%. Si va fi ales, chiar si fara consensul a 60% din populatie. Nici impartirea teritoriului in colegii electorale nu e lipsita de riscuri: daca un candidat se afla intr-un usor avantaj in majoritatea colegiilor, dar foarte in urma in cele care raman, poate invinge si fara a totaliza numarul cel mai mare de preferinte absolute: gratie acestei anomalii, in 2000, George W. Bush l-a invins pe Al Gore in cursa pentru presedintia Statelor Unite, in pofida faptului ca Gore obtinuse cu circa 500.000 de voturi in plus.

Paradoxul laptelui
Experimentul urmator vorbeste de la sine: 15 persoane sunt puse sa ordoneze in functie de preferinta laptele (L), berea (B) si vinul (V). Sase voteaza L-V-B; cinci B-V-L; patru V-B-L. Intr-un sistem in care conteaza doar prima preferinta, laptele invinge cu 40% din "voturi", urmat de bere si de vin. Dar a trage concluzia ca "alegatorii prefera laptele" este o eroare: 9 prefera berea laptelui si 9 prefera vinul laptelui. In acelasi timp, zece persoane prefera vinul berii. Adunand preferintele reale iese o clasificare diferita: V-B-L, exact contrariul rezultatului "alegerilor".

Dar inselatoriile sistemelor majoritare pot fi si mai subtile, a demonstrat Donald Saari, matematician la Universitatea California. Instituirea unui al doilea tur electoral in care sa participe cei doi candidati clasificati pe primele doua locuri este menita sa elimine aceste erori. Si tot sistemul nu este unul corect 100%: in Franta, in 2002, stanga a prezentat atat de multi candidati incat niciunul dintre ei nu a trecut primul tur, lasandu-i in runda a doua pe Chirac si Le Pen, ambii reprezentanti ai dreptei.

"Sistemul majoritar este totusi unul foarte democratic care atribuie multa responsabilitate fiecarui politician in parte", a comentat Vincenzo Galasso, profesor de Economie Politica la Universitatea Bocconi din Milano, si expert in sisteme electorale, intr-un articol pe acesta tema aparut in revista italiana Focus. "Daca un candidat ales inseala asteptarile, nu va mai fi votat la urmatoarele alegeri", crede profesorul de economie.

Si daca inving toti?
Alte sisteme de vot prevad ca alegatorul sa nu aleaga un unic candidat, ci sa exprime o ordine a preferintei pentru numele prezente pe buletin: acesta este sistemul asa-numit "instant run-off", adoptat in in Australia. Atunci cand niciun candidat nu atinge majoritatea absoluta de prime preferinte, candidatul mai putin votat este eliminat, iar voturile lui sunt impartite intre candidatii ramasi in cursa, conform ordinii preferintelor exprimate in buletin. In pofida faptului ca acest sistem este considerat cel mai echitabil dintre cele cu majoritate simpla, nu-i nici el lipsit de probleme. Pe cea mai importanta a identificat-o in 1785 matematicianul francez Condorcet: ce se intampla daca trei candidati A, B, C, obtin de la trei alegatori preferintele A-B-C, B-C-A si C-A-B? Fiecare dintre cei trei vor fi la egalitate.

Daca votul ar schimba ceva, ar fi scos in ilegalitate, spun "gurile-rele". La finele secolului XIX, marile miscari socialiste europene au cerut in mod unanim un sistem electoral care sa permita alegerea unor parlamente cu adevarat reprezentative pentru situatia politica din tarile respective. S-au nascut astfel sistemele proportionale, cum este si cel in uz in Romania. Dar nici macar sistemul proportional nu garanteaza o alegere perfect corecta din punct de vedere matematic. Dimpotriva, ajunge sa stii sa calculezi pentru a descoperi ca este posibil sa-ti adjudeci ce ramane din diviziuni.

Fiecare partid primeste un numar de locuri in Parlament direct proportional cu numarul de voturi adunate la urne. Aceasta metoda este perfect eficienta din punct de vedere matematic, dar doar daca alegerile se desfasoara intr-un unic colegiu, mare cat toata natiunea. "Este probabil unicul caz de sistem electoral perfect din punctul de vedere al algebrei", considera Vincenzo Galasso, precizand insa ca "are numeroase contraindicatii din punctul de vedere al stabilitatii, deoarece fragmenteaza foarte mult organele guvernarii, favorizeaza nasterea coalitiilor si a rasturnarilor de situatie". In plus, aceasta solutie destabilizeaza legaturile dintre fortele politice si populatie, facand sa dispara conceptul de "candidat local".

In majoritatea statelor unde este in uz sistemul proportional, natiunea este impartita in colegii electorale care de obicei coincid cu regiunile: fiecarei regiuni ii revine un numar de locuri care depinde de cat este de populata. Si aici apar problemele pentru ca acest complex sistem de diviziuni care permite determinarea numarului de "scaune" atribuite diferitelor forte politice, face imposibila o distribuire impartire perfecta matematic a acestora. Apoi, numarul total de "scaune" disponibile poate influenta direct asupra repartizarii acestora: este asa-numitul "paradox Alabama".

Paradoxul Alabama
In 1880, Statele Unite a marit numarul de locuri in Congres de la 299 la 300. Toti se asteptau ca un stat sa aiba un deputat in plus; in schimb, doua state au mai castigat cate unul, in timp ce Alabama a pierdut unul. Este ceea ce se intampla atunci cand se mareste numarul de locuri si se mentine neschimbat numarul alegatorilor. In plus, sistemul proportional are numeroase implicatii politice. Electorii trebuie sa voteze un partid, iar fiecare candidat care intra in parlament este ales la nivel central. "Ce mai e democratic aici", se intreaba Galasso.

Democratia: putere la singular
Cu toate acestea, si potrivit matematicienilor tot e mai bine sa mergi la vot: pentru ca si doar un singur vot poate rasturna rezultatul electoral.

Dar exista oare un sistem electoral matematic corect si fezabil politic? Se pare ca nu: acest lucru a fost demonstrat in 1963 de matematicianul american Kenneth Arrow, care a a stabilit ca un sistem electoral perfect trebuie sa satisfaca 4 conditii:

* fiecare alegator trebuie sa-si poata exprima un ansamblu de preferinte.
* niciun alegator cu un singur vot nu trebuie sa poata decide soarta alegerilor.
* daca fiecare alegator prefera un candidat altuia, clasificarea finala trebuie sa reflecte acest lucru.
* aca un alegator prefera un candidat altuia, inscrierea unui al treilea candidat nu trebuie sa modifice aceasta preferinta.

Potrivit lui Arrow, nu poate fi conceput un sistem care sa satisfaca in acelasi timp toate aceste patru conditii. In mod deosebit, votul fiecarui alegator poate intotdeauna modifica rezultatul unui alegerilor.



Democratia nu stie sa faca socoteli
Sa fie democratia adevarata un concept inaccesibil din punct de vedere matematic? Cel mai probabil da: specialistii cred ca sisteme mai putin juste din punct de vedere algebric dau viata unor guverne stabile si cu majoritati in masura sa ia decizii, in timp ce sistemele corecte matematic se descompun, se faramiteaza facand imposibila guvernarea. "A reduce democratia la o ecuatie matematica este insa cu siguranta simplist", mai crede Galasso. "Componentele de luat in consideratie in proiectarea unui sistem electoral sunt multe si adeseori in contradictie unele cu altele: o solutie ideala nu exista si trebuie studiate formule care sa netezeasca asperitatile si contradictiile".

Ce fata are politica?
I-ai da votul tau unui copil la urmatoarele alegeri? Cu siguranta nu, si pe cat se pare nici unui politician care ii seamana. Fata rotunda si durdulie si ochii mari si rotunzi, sunt toate caracteristici adorabile la un copil, dar nu si la un politician. Cel putin potrivit unui studiu realizat de o echipa de psihologi de la Brandeis University, Massachussetts.

Ajunge sa te uiti la fetele candidatilor la alegeri pentru a putea prevedea - in proportie de 70% - cine va ajunge in Senat sau in Parlament, cred psihologii americani. Faptul ca judecam o persoana bazandu-ne pe prima impresie o demonstreaza multe studii, dar sefa echipei de cercetare, Leslie Zebrowitz a incercat sa inteleaga care sunt trasaturile somatice care ne inspira cea mai mare incredere atunci cand trebuie sa ne-alegem un lider sau un politician. Conform studiului publicat in Science, in doua treimi din cazuri, politicienii cu fata "competenta" inving in alegeri. "Chiar daca este foarte dificil de spus ce este exact competenta, exista unele caracteristici recurente, precum forta fizica si siretenia intelectuala, iar persoanele cu fata de copil sunt percepute ca fiind lipsite de ele".

Fata competenta
Tendinta de a judeca oamenii de la prima vedere, evolutiv derivata probabil din necesitatea de a ne lamuri imediat cu privire la varsta si starea de sanatate a celui pe care-l avem in fata, de cele mai multe ori ne inseala, spun specialistii: ne face sa credem ca adultii cu fata de copil au si aceleasi caracteristici ale copiilor, adica sunt naivi, slabi si supusi. Toate aspecte dezmintite de studiile in materie. "Datele pe care le avem sugereaza ca nu neaparat alegem ca politicieni mai buni persoanele care sunt realmente mai competente, ci pe cele care doar arata astfel", afirma Zebrowitz.

In ultima instanta, nu conteaza ce votam, numai s-o facem, si deja creierul nostru ne face sa ne simtim mai isteti. Rezultatele unui studiu realizat in 2008 de neurologul John D. Roache de la Universitatea Texas din San Antonio, Statele Unite, sugereaza ca a urmari dezbateri politice si mai mult, a te implica activ in discutii pe aceasta tema, stimuleaza sisteme care in creier sunt activate in procesele de atentie si invatare, imbunatatindu-ne prestatiile cognitive. "Atunci cand ii ascultam pe candidati si reflectam la ceea ce spun, creierul nostru elaboreaza informatiile si, mai mult decat in alte circumstante, sunt eficientizate sistemele de conexiune neurochimica asociate memoriei si invatarii". Iar asta nu e totul: aceste mecanisme sunt tot cele activate atunci cand suntem implicati in activitati foarte motivante si stimulante: cand mancam, cand socializam sau cand facem sex.
(Articol preluat)

Se merita oare???

Noi, românii, avem lucruri sfinte, de care însă ne batem joc. Printre aceste lucruri sfinte se numără şi imnul nostru de stat: "Deşteaptă-te române".La Iaşi însă, acest lucru sfânt a fost călcat în picioare.Şi pentru cine? Pentru un preşedinte care nu-l iubeşte nimeni, care practic a trădat ţara îndatorândo la FMI (Fondul Monetar Internaţional).Cu ce a greşit "imnul nostru"? Oare el ne-a tăiat 25% din salarii? Oare el ne-a zis: "să trăiţi bine? Oare el ne-a trimis copiii peste hotare la muncă?....NU! Iar atunci când a fost intonat la Iaşi (chiar dacă nu se aude bine în video, în schimb live se auzeau perfect huiduielile şi fluierăturile publicului nemulţumit), imnul trebuia respectat, trebuia cântat şi la urmă chiar aplaudat.El este cel care ne îndeamnă să ne trezim, să ne trezim nu din somnul care îl practicăm zi de zi, ci din cel al întunericului, al neştiinţei şi al leneviei.Iar noi îi dăm cu picioru numai din cauză că nu ne place Băsescu? Băsescu acum este, mâine cine ştie dacă va mai fi, însă imnul va fi veşnic ca şi poporul român.De aceea eu mă întreb, se merita oare, ca din cauza unui simplu om să fie huiduit şi imnul?

Front comun pentru un viitor comun mai bun

Fără trecut nu avem viitor, de aceea am pornit această cauză. Iar acum că ştiţi cine suntem, trebuie sa ne construim un viitor în conformitate cu trecutul nostru glorios, demn, cu momente în care am făcut front comun împotriva duşmanilor noştri. Acesta este unul dintre acele momente. De a strânge rândurile şi de a ne construi un viitor mai bun la noi în ţară, de aceea fac apel la voi să daţi mai departe rândurile de mai jos şi linkurile respective, să luaţi parte activ la demersul de a rupe alianţa benzinarilor

Nu mai alimentăm de la Petrom şi OMV!
Pe benzinari nu-i interesează dacă ne falimentează bugetul familial, majorând preţurile după bunul plac, urmărind doar profitul cât mai gras. Profit bazat pe unitatea lor de monolit, de gaşcă bazată pe interese financiare. Ăştia nu au concurenţă între ei, sunt ca fraţii, scumpeşte unul preţul, imediat şi ceilalţi îl acompaniază, să nu cumva să existe concurenţă, deci piaţa liberă rămâne doar o noţiune pentru cărţile de economie... Doar noi suntem pe piaţa liberă a supravieţuirii. Ei, nesătulii ăştia din industria petrolieră, stau uniţi şi omoară românii. Isonul lor îl ţin şi jigodiile care spun să fim mulţumiţi că încă nu a ajuns unde trebuie preţul, împreună cu cei care, teoretic, ar trebui să-i verifice şi să-i sancţioneze. E bine că ne spun unii cam unde ar trebui să fie preţul, când noi ştim că mersul cu maşina a devenit un lux. Asta aşa, secundar, pentru că, de dragul profitului, singurul important, odată cu scumpirea combustibilului, se scumpesc toate, de la alimente până la cel mai banal serviciu la care apelăm. Cât mai răbdăm? Nu mai răbdăm! Limita suportabilităţii a fost depăşită demult. Tot ce ne lipseşte este o idee de atac limpede. Au apărut unele variante deja. Să nu alimentăm trei zile de la orice staţie. Drăguţ, dar fără perspective de victorie. Să cumpărăm combustibil cu monede... Tot bani sunt şi alea, tot îi plătim pe ăştia, aşadar, totul e în regulă pentru ei. Vă propunem noi una realizabilă, cu şanse de izbândă, cu potenţial. Nu ar fi interesant să le testăm unitatea echipei? Să vedem cât de fraţi sunt benzinarii? Ce ar fi dacă nu am mai alimenta de la un lanţ de benzinării din ţară? Lovim financiar într-unul dintre aliaţi. Să vedem ce va face respectivul. Va scădea preţurile, ca să avem şi noi carburant la un preţ decent, sau va închide prăvălia şi va pleca acasă? Dacă va scădea, alimentăm de acolo, iar ceilalţi din cartelul profitor al benzinarilor ori vor reveni la gânduri mai bune, ori vor pleca ei acasă. Dacă cel ales dispare de pe piaţă şi nu se schimbă nimic, trecem la următorul membru mai slab al turmei... Să creăm noi, pentru că e în puterea noastră, o adevărată concurenţă pe piaţă. Să nu mai alimentăm de la Petrom şi OMV, parte a aceluiaşi grup, ca să facem front comun cu campania pornită deja online. Îi lăsăm cu pompele uscate. Luaţi carburant din oricare altă parte. Nu luaţi de la Petrom şi OMV! Boicot total. Luaţi parte la această acţiune pentru că este o cale viabilă de a sparge o asociere creată ca nişte oameni bogaţi să devină şi mai bogaţi. Ne unim sau murim. E momentul să arătăm că putem să stăm drepţi şi mândri, că nu suntem nişte sclavi pe o plantaţie, la mila stăpânilor cu bani. Cei care fac averi la noi în ţară sunt la mila noastră. Pentru că suntem mulţi. Noi, cei mulţi, să nu mai cumpărăm carburant de la Petrom şi OMV!

Frontul de Eliberare a Daciei (România-Dacia Casa Noastră)

Cei care vor să se alăture luptei pentru un preţ decent al carburantului să dea acest manifest mai departe pe e-mail, Messenger, pe Facebook sau prin orice altă metodă de răspândire a lui.   

Articol preluat!

Miscarea Nationalista va ureaza-SARBATORI FERICITE!!!

Miscarea Nationalista din Bacau, va ureaza sarbatori fericite si un sincer: La multi ani!!!